"Mi-am dat inima unui om de nimic"

Sunteti revista mea de suflet. V-am considerat mereu un prieten adevarat si intre prieteni poti sa te destainui. Am nevoie de un sfat. Am gresit amarnic, dandu-mi inima unui om de nimic. Totul a inceput acum doi ani. Colectiv nou. Colegi amabili si doar atat, pana intr-o zi cand primesc un sms cu vorbe frumoase. Am zambit. L-am luat ca pe un gand frumos, intr-o zi de primavara. Dar complimentele s-au intetit si veneau apoi in fiecare zi. Am facut greseala sa le iau in serios. Nu ne place tuturor sa primim vorbe frumoase? Dar eu sunt casatorita si am doi copii frumosi, pe care ii iubesc nespus. Drumul meu era drept pana atunci. Niciodata nu m-am gandit ca se poate frange brusc. Sunt casatorita de 14 ani. O casnicie cu bune si rele. Nu perfecta. Complimente sau vorbe frumoase nu mai primeam demult de la sotul meu. Ceea ce lipseste casatoriei noastre e comunicarea. Fiecare merge pe drumul lui. Lipsa afectiunii din viata noastra m-a facut ca caut un prieten in colegul meu. Prieten si atat! Aveam atata nevoie! Nu-mi doream altceva. Dar am gresit. M-am indragostit de el. Ca sa ma apar, am fugit in alt serviciu, in cadrul aceleiasi institutii. Nu voiam sa divortez, stiam cum e sa cresti cu alt tata. Mesajele continuau. Ne vedeam mai rar, in schimb vorbeam mereu pe messenger. Ne sfatuiam. Doi ani de zbucium intre constiinta si dragoste. Dumnezeu mi-e martor! M-am opus mereu. Mereu l-am respins. Si mereu se intorcea. Nu zic ca nu m-a iubit. Poate ca da. Dar framantarea mea n-a inteles-o niciodata. Pentru el era simplu: singur, necasatorit. Era ca un blestem pe care nu puteam sa-l desfac. Traiam gandindu-ma la el. Sotul meu ma simtea, imi simtea zbuciumul, dar avea incredere in mine. N-am meritat-o, pentru ca la un moment dat am cedat. Am gresit. S-a intamplat exact acum un an. Voiam sa divortez. Trebuia sa iau o decizie. Voiam sa