Campioana a învins aseară revelaţia Unirea Urziceni şi suflă în ceafa Stelei. Ardelenii l-au pierdut însă pe brazilianul Didi, care s-a accidentat grav. Sursa: Octavian Cocolos
Echipa de fotbal CFR Cluj a dispus aseară, scor 1-0, de Unirea Urziceni, după un meci pe care campioana din Liga I la fotbal l-a controlat cu autoritate. Pentru oamenii italianului Maurizio Trombetta, partida contra ialomiţenilor a reprezentat ultima repetiţie înainte de marele examen pe care îl vor susţine marţi seară în Gruia, în Liga Campionilor, cu francezii de la Bordeaux. Jocul e capital pentru ardeleni în vederea calificării în primăvara europeană.
Sud-americanul a plâns
Clujenii l-au pierdut aseară pe brazilianul Didi, accidentat grav la genunchiul stâng, acelaşi la care acum un an suferea o ruptură a ligamentelor încrucişate. Folosit titular de Trombetta, Didi a ieşit de pe teren după doar 20 de minute. Accidentarea a fost una stupidă, atacantul de la CFR lovindu-se la o aterizare, după un duel aerian cu un adversar. „Este incredibil ceea ce mi se întâmplă. M-am lovit la acelaşi genunchi la care am mai avut probleme. Cred, după primele investigaţii, că este vorba despre ligamentul colateral intern, care s-a umflat. Mâine (n.r. - azi) voi face o rezonanţă magnetică şi voi afla exact ce am“, ne-a declarat imediat după meci, cu lacrimi în ochi, Didi. După primele estimări, Didi va lipsi de pe gazon câteva luni.
> Înaintea partidei cu Unirea Urziceni, brazilianul era optimist: „Gata, ghinioanele au trecut. Nu mai joc cu frică, am reuşit să şi marchez... Am lăsat în urmă zilele negre“.
> Şi după meciul de aseară, Unirea Urziceni rămâne fără gol şi fără puncte în disputele de la Cluj cu CFR. Trupa lui Dan Petrescu nu a mai repetat aseară evoluţiile foarte bune din acest sezon care au propulsat formaţia ialomiţeană pe lo