Cristi Balint, interpretul lui Doru Zainea din serialul „Doctori de mame“, şi-a făcut debutul ca regizor într-un spectacol al Studioului de teatru Cassandra. Trecerea în spatele scenei nu a fost uşoară, iar actorul spune că a avut emoţii până la finalul piesei. „A fost prima mea experienţă ca regizor şi m-am simţit extraordinar pentru că, în momentul în care faci ceva din nimic, e ca şi cum, într-un fel sau altul, te iei la trântă cu Dumnezeu. Am stat tot timpul cu ochii pe public pentru că reacţia celor din sală era esenţială“, a mărturisit Cristi.
Emoţiile începutului
Spectacolul, care se numeşte Transcentral, este inspirat din versurile unei piese a britanicilor de la KLF. „Mai caut ceva şi acel ceva e într-o gară părăsită în ultimul tren spre Transcentral. Asta este ideea spectacolului, unul nonconformist şi care a prins foarte bine la public“, a spus actorul-regizor. Pentru că este perfecţionist şi a vrut ca totul să iasă foarte bine, Cristi Balint s-a ocupat nu doar de partea de regie, ci şi de muzică şi lumini.
„Am vrut ca totul să fie perfect aşa că m-am implicat în toate. Cu ocazia asta am ajuns şi regizor muzical, şi luminist. Dar mi-a plăcut experienţa“, a spus interpretul lui Doru Zainea, asistent la clinica „Materna“ din serialul „Doctori de mame“ difuzat Acasă. Cristi Balint, interpretul lui Doru Zainea din serialul „Doctori de mame“, şi-a făcut debutul ca regizor într-un spectacol al Studioului de teatru Cassandra. Trecerea în spatele scenei nu a fost uşoară, iar actorul spune că a avut emoţii până la finalul piesei. „A fost prima mea experienţă ca regizor şi m-am simţit extraordinar pentru că, în momentul în care faci ceva din nimic, e ca şi cum, într-un fel sau altul, te iei la trântă cu Dumnezeu. Am stat tot timpul cu ochii pe public pentru că reacţia celor din sală era esenţială“, a mărturisit Cristi.
Emoţiile