Pe Ştefan Radu l-au impresionat antrenamentele lui Lazio
– Fane, cum îţi merge după 9 luni de Italia?
– M-am acomodat. La început eram doar un străin, venit de undeva. Nu mă cunoşteau, nu ştiau ce pot să joc. Acum sînt de-al lor.
“Să dea Dumnezeu să scape de probleme. Să nu se alarmeze, să se antreneze şi o să-i fie bine. Dacă eşti titular, nu trebuie să mai laşi locul din echipă. Tragi cu dinţii, e munca ta, e banul tău”
ŞTEFAN RADU DESPRE MOŢI
– Ce amici ţi-ai făcut la Roma?
– Nu prea mi-am făcut ... Sînt cu prietena aici, mai vin şi ai mei.
“Venim ca la serviciu”
– Cum e în vestiar?
– Atmosfera este plăcută anul ăsta. E şi lotul mai unit. Mai sînt şi glume reuşite, şi altele mai proaste. Fiecare cu treaba lui. Venim ca la serviciu. «Ciao, ciao!», «Come stai? Va bene!», bla-bla, ne facem treaba, apoi fiecare pe drumul lui.
– Ce-ţi place la Roma?
– Roma? Centrul lumii! E splendid. Îmi place toată Roma.
“Aici alerg mult, am mai pus şi ceva muşchi pe mine, ha-ha, cred, aşa se vede. Lazio e o echipă de muncitori. E pe stilul meu”
“După pregătiri, te poţi duce în Legiune!”
– Cît de mult a contat pentru cariera ta transferul la Lazio?
– Nu ştiu dacă e transferul vieţii, dar, pentru vîrsta mea, este echipa perfectă! Pe bune. O etapă pregătitoare, aşa o văd eu. Fiindcă vreau şi mai sus.
– Ai simţit vreun decalaj în privinţa pregătirii fizice?
– Cînd eram la Dinamo, perioada aia de 10 zile din cantonamente mi se părea foarte grea. La Lazio facem vara trei săptămîni, la sînge, fiindcă o facem pentru tot sezonul, nu e pauză de iarnă. Şi îţi dai seama cam ce efort se depune. Vii ca Arnold de acolo, poţi să te duci în Legiune!
“Aici alergi dublu”
– Ce-ai învăţat în Serie A?
– Nu v