Intre 3-14 noiembrie, va fi prezenta in Romania o delegatie comuna din partea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, pentur a evalua sistemul financiar de la noi. In anuntul facut, se precizeaza clar ca obiectivul delegatiei nu este acela de a negocia un sprijin financiar. Mentiunea clara nu face decat sa puna cateva semne de intrebare, cata vreme Romania nu a solicitat pana acum nimanui un astfel de sprijin, iar bancile de la noi nu au inceput sa se prabuseasca.Evaluarea a fost in
Intre 3-14 noiembrie, va fi prezenta in Romania o delegatie comuna din partea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, pentur a evalua sistemul financiar de la noi. In anuntul facut, se precizeaza clar ca obiectivul delegatiei nu este acela de a negocia un sprijin financiar. Mentiunea clara nu face decat sa puna cateva semne de intrebare, cata vreme Romania nu a solicitat pana acum nimanui un astfel de sprijin, iar bancile de la noi nu au inceput sa se prabuseasca.
Evaluarea a fost insa solicitata de Romania, iar vizita de astazi este o continuare a programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) inceput de FMI in 2003.
In comunicatul oficial, se mai preciza ca fondul a luat cunostinta de faptul ca Standard & Poor's a redus ratingul de tara al Romaniei si ca apreciaza ca astfel, riscul legat de finantare tarii a crescut.
Rezultatele analizelor FMI vor continua si anul viitor, iar rezultatele complete vor fi facute publice abia la final.
UPDATE: In aceeasi situatie ca si Romania este si Bulgaria. FMI deruleaza o actiune similara in tara vecina, care este, la fel ca si noi, destul de putin afectata de criza. In afara de domeniul imobiliar, unde britanicii si germanii si-au vandut proprietatile pentru a readuce banii in tara de origine, iar cumparatori noi nu au prea aparut, economia bulgara nu da semne de