Oraşul nostru şi frumos cu magazine încărcate de mărfuri bogate, cu lumini multe, cu localuri de unde se răspândeşte în stradă un miros aţâţător, de mâncare bună, s’ar părea la prima vedere că adăposteşte numai oameni fără griji.

Realitatea este însă cu totul alta. În afară de inima oraşului, care e strălucitoare de curăţenie şi bună-stare, periferia se întinde ca o pecinigine de sărăcie grea şi de murdărie.

Pe ulicioarele nepavate, unde noroiul sau praful – după anotimp – îţi ajung până la genunchi, în căsuţele povârnite spre curţile desfundate, colcăe o întreagă populaţie de săraci, cari trăesc ca prin miracol din pomeni sau din câştiguri neprevăzute. Desigur că nimeni dintre oamenii satisfăcuţi, cu o leafă sau o carieră sigură, care îi pune la adăpost de colţii foamei şi de fiorii frigului umed de toamnă, nu se întreabă cum trăesc, cum există aceşti bieţi nenorociţi, cari se înghesuiesc în cocioabele dela periferie, uitaţi de Dumnezeu şi de semenii lor. Viaţa sărăcimii de la periferiile Capitalei e o veşnică luptă cu existenţa.

Pentru ajutorarea acestei mulţimi de înfrânţi ai vieţii se face prea puţin la noi. Societăţile de binefacere, cu toate ceaiurile şi balurile dansante, nu izbutesc niciodată să adune fondurile necesare pentru a veni efectiv în sprijinul celor câteva mii de oameni dezarmaţi în lupta aprigă a vieţii.

De mai mulţi ani, primăria Capitalei a creat un “Oficiu de ocrotire” care caută, pe cât se poate, să aline marile dureri ale sărăcimii. “Oficiul de ocrotire” e instalat în imediata apropiere a catedralei Sfântul Iosif, într’o veche clădire boerească, unde s-au instalat birourile şi arhivele administraţiei.

În fiecare dimineaţă, pe la orele 10, se adună aici, venind din cele mai îndepărtate colţuri ale Capitalei, o mulţime fără grai, în zdrenţe, cu feţe supte şi mâinile slabe, învineţite de frig. @N_P