Pe la o anumită vârstă, când omul se simte în plină putere, mai să mute Ceahlăul din loc, deodată simte el nevoia, omul ăsta zdravăn, să depărteze în fiecare lună mai tare hârtia şi ziarul de ochi.
Se ajunge ca să nu poată să citească o frază fiindcă mâinile i-au devenit prea scurte pentru cât de mult trebuie să-şi distanţeze ziarul de ochi. Medicina nu zice că asta e o boală, ci pur şi simplu este o evoluţie firească a fiinţei umane. Pe la 40 de ani, omul începe să nu mai vadă de aproape şi îi trebuie, cum se zice, ochelari de citit. Când şi-a pus pe nas ochelarii cu plus potriviţi, citeşte orice de la distanţa normală de 25-30 cm. Deteriorarea vederii de aproape se numeşte prezbiopie. Un ochi normal care devine prezbit cam la 50 de ani are nevoie de lentile cu plus, de lentile de aproape cam de plus 2,5. La 60 de ani, prezbiopia creşte şi omul are nevoie de lentile cam de plus 3,5. Iar la 70 de ani, spre exemplu, trebuie să-şi monteze pe ochelari lentile de plus 5. De obicei, aceste dioptrii cu plus nu au cum să scadă, nici o boală sau nici o situaţie nu duce la scăderea dioptriilor cu plus. Doar un motiv poate duce la îmbunătăţirea vederii de aproape şi micşorarea dioptriilor cu plus. Acest motiv se numeşte cataractă. Orice cataractă debutează cu o mică miopie. Deci necesarele dioptrii cu minus din miopia cataractei se însumează algebric cu plusurile dioptriei de vârstă şi, firesc, la 80 de ani, omul bătrân poate să citească fără ochelari şi bunica să bage aţa în ac cu ochiul liber. Acesta nici vorbă să fie un semn bun, ci e semnul că se strecoară cataracta.
Pe la o anumită vârstă, când omul se simte în plină putere, mai să mute Ceahlăul din loc, deodată simte el nevoia, omul ăsta zdravăn, să depărteze în fiecare lună mai tare hârtia şi ziarul de ochi.
Se ajunge ca să nu poată să citească o frază fiindcă mâinile i-au devenit prea scurte pen
