Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imigranţi printre eroi şi morminte

Publicat in Dilema Veche, duminică 2 noiembrie 2008 ·

După introducerea unei directive privind returnarea imigraţilor ilegali (Return Directive), aprobată şi de Parlamentul European, deputaţii europeni vin cu încă o propunere menită să combată munca la negru. Este vorba de un raport care observa, printre altele, că "munca nedeclarată şi economia subterană" afectează economia şi nu oferă protecţie lucrătorilor.

Europa nu mai face faţă fluxului de imigranţi

Mai mult, munca la negru ar fi, conform aceluiaşi raport, în detrimentul consumatorilor, ar reduce veniturile fiscale şi ar conduce la o concurenţă neloială între întreprinderi. Ce multe lucruri negative produc imigranţii care lucrează "la negru"! - că doar despre ei se vorbeşte în document. Este drept, nu se precizează cîţi dintre imigranţi muncesc pe ascuns, dar se dă o cifră menită să rupă gura tîrgului: în unele state membre munca nedeclarată reprezintă 20% din PIB! Nu se precizează cît la sută din procent reprezintă populaţia locală şi cît - imigranţii, dar, citit neatent, confuzia este aproape gata: străinii sînt de vină! Mai ales cînd, două rînduri mai jos, urmează pasajul "în Europa peste un milion de persoane trec graniţa ilegal, anual". De fapt, acesta este motivul principal, şi anume Europa nu mai face faţă fluxului de imigranţi. Dar munca la negru este practicată şi de nativii statelor membre! Sigur, acest fapt nu se poate spune pe faţă. Ca atare, deputaţii europeni propun inspecţii mai stricte, îmbunătăţirea stimulentelor pentru angajarea legală şi "crearea unor canale de migraţie legală".

Masajul indus: "nu avea nevoie de voi"

Cînd vine vorba de cetăţeni din state UE, alte state "bogate" din aceeaşi UE nu recunosc calificările muncitorilor comunitari. Cu alte cuvinte, sînt trataţi ca imigranţi, deşi restricţiile de acces pe piaţa forţei de muncă sînt contrare "principiilor fundamentale ale Uniunii Europene şi spiritului europe

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 57 minute
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Video Grindeanu: Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic pentru reconstrucţia Ucrainei

Adevarul acum 14 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că Portul Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic privind reconstrucţia Ucrainei.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Sorin Grindeanu anunță că „perioada romantică” din Portul Constanța s-a încheiat (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 04 martie, ministrul Grindeanu a venit în Portul Constanța. În cadrul declaraților susținute, acesta a primit multiple intrebări relaționate de perchezițiile din Port. Procurorii DNA au descins la data de 24.02.2025 la mai multe adrese din

Ce pensie are Gigi Becali și câți bani primește ca parlamentar: „Ce-mi dați, bă, atâția bani? Zeci de mii, nici nu știu. Prea mulți bani!"

Ziare.com acum o ora
Gigi Becali, în vârstă de 66 de ani, are mai nou la capitolul venituri o pensie și indemnizația de parlamentar, deși a declarat că a fost la Parlament doar de trei-patru ori în luna decembrie. Latifundiarul din Pipera, ales senator pe listele AUR, a

Ministrul Justiţiei, despre fraţii Tate: Ministerul Justiţiei nu are cunoştinţă de niciun fel de presiune, niciun fel de solicitare oficială primită de autorităţile americane cu privire la aceşti inculpaţi

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, despre fraţii Tate, în contextul informaţiilor privind presiuni din partea americană să fie lăsaţi liberi, că Ministerul Justiţiei nu are cunoştinţă de niciun fel de presiune, niciun fel de soli

Video Călin Georgescu cere referendum pentru ieșirea din UE și NATO. „România e sclava Bruxelles-ului”

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul partidelor suveraniste la alegerile prezidențiale, a declarat într-un interviu pentru James Freeman că România este ținută „sclavă" de Bruxelles.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°