- Ia stai, cicăle! Ce cătai neapă în timnic ieri pe la zorilă?
- Dacă!...
- Cică, te prinsei în frandelică, fleorţoţino! Ţi-era că rămîi nevăcuită?
- Da ce că!
- Geaba timbureşti rabila aia, cică, tot golopelniţă rămîi şi deshăimurată! Tâoi crede papelcă, da miâeşti chisnovă!
- Fă, lele, mata nu te uiţi cît eşti de mangoliţă şi forfoană? O harţaba, asta eşti!
- Cecsina!
- Hantiţo!
- Puşlo!
- Pantauro!
- Cică, ia-ţi mastofîlca pe fuga şi nu mai umbla chirlalesa pînă nu te zlemnesc de nu te mai sviduieşte nici cel din baltă!
- Sît, paciauro!
Ce-i asta? Păi, o ceartă între două oltence. Nu, nu-i reală, dar s-ar putea să fie autentică. Am compus-o, cuvînt cu cuvînt, după ce am răsfoit cîteva ore Dicţionarul de grai oltenesc al Dorinei Bărbuţ, publicat în 1990 şi înregistrînd aproape 11.000 de cuvinte. Nu, nu toate sînt de neînţeles pentru un "român", dar sînt multe care te pun în încurcătură.
Ce-mi veni cu această înscenare de hendiri bendiri? Nimic grav, apărătorii patriei pot să stea liniştiţi! Nu vreau să promovez un soi de "dicţionar franco-quebecois", de genul celui care i-a scos din sărite pe francofonii Québec-ului şi nici nu intenţionez să militez pentru o "Oltenie liberă" sau alt soi de dezmembrare a naţiei. Nu este nici o măgliseală a oltenilor. Şi nici măcar nu sînt oltean!
Păi?
Păi, mă gîndeam, pur şi simplu, răsfoind acest dicţionar, la vorba de duh a lui Conea despre ţara noastră care era "plină de ţări". La faptul că limba română o fi ea "un miracol" prin unitatea sa latină trans-carpatică, dar nici chiar aşa. Că, de fapt, este şi un "miracol" de construcţie naţională, de unificare forţată - ca şi construcţia unui singur "popor" dintr-o (relativă) diversitate de ţărani locuitori ai unei multitudini de "ţări". Că Transilvania a fost, de fapt, un imens "şoc cul
