Dilema cu care ne confruntăm din august încoace e chiar întrebarea la care revista Dilema veche ne cere un răspuns: va fi sau nu un nou Război Rece, şi cît va fi el de rece - sau dimpotrivă? L-am amintit pe Giraudoux cu gîndul la Cassandra lui, al cărei pesimism lucid nu mi se pare deloc incongruu în clipa asta.
E drept, o Cassandră ceva mai sumbră s-ar putea întreba şi dacă Războiul Rece a încetat cu adevărat în ultimii 17 ani. Poate a fost doar o iluzie a democraţiilor occidentale, care îşi închipuie că, dacă o ţară acceptă (mimează?) democraţia, alegerile libere şi economia la fel de liberă, e exclus să nu se afle în armonie cu toate celelalte ţări care procedează la fel. Dar dacă, de fapt, Gorbaciov n-a vrut pacea, ci doar un armistiţiu, un răgaz de ajustare şi de refacere a forţelor? Închinătorii teoriilor conspiraţiei universale au aici materie pentru cel puţin cîteva scenarii. În genere, mă feresc şi de scenarii, şi de comploturi, cu toată energia, dar m-a izbit remarca unui participant la un seminar internaţional, judecător la Curtea Supremă a uneia dintre democraţiiile restaurate din Estul Europei: să nu uităm, totuşi, că o bună parte dintre cei despre care vorbim au absolvit cu brio cursuri de conspiraţie şi seminarii de maskirovkă.
Nu cred totuşi că am trăit aproape 20 de ani de mistificări. Nu mă îndoiesc însă că viziunea Occidentului despre Rusia acestor două decenii a fost tot timpul un amestec de wishful thinking, de optimism credul şi de condescendenţă mioapă. De ce oare Transnistria, Abhazia, Cecenia, Osetia n-au fost înţelese pînă foarte de curînd ca parte a unui sistem bivalent - un limes defensiv care poate deveni în 24 de ore - cum am văzut cu toţii - capul de pod al unei ofensive? De ce oare nu s-a înţeles în ce măsură fenomenul Miloşevici avea toate caracteristicile aceluiaşi limes ambivalent, materializare a persistenţei unei
