"Şi chiar crezi că o să ajungă un negru preşedinte?" - mă întreabă un amic cu ochi miraţi. Pare că a crezut mereu că nu e posibil, iar sondajele şi cele cîteva zile rămase îi fac o surpriză. Da, chiar cred că e posibil, deşi sper ca Obama să nu cîştige. Nu pentru că e negru, ci pentru că e demagog, propune soluţii proaste şi pentru că lumea e mai bună cînd America ştie ce vrea şi face ce trebuie.

Nu mi se pare că factorul rasial a jucat un rol foarte important în aceste alegeri. Doar faptul că e Barack Obama socotit deja învingător într-o ţară cu o majoritate albă risipeşte mitul Americii rasiste. Dacă totuşi va pierde, trebuie să fii răuvoitor să spui că rasa a fost cauza. John McCain s-a ferit aproape maniacal să spună ceva care ar suna cît de puţin ca aluzie rasială, comentatorii conservatori serioşi şi foarte anti-Obama, la fel. O aluzie rasială te descalifică în America de astăzi. A fost aproape amuzant că susţinătorii săi au vînat rasismul în declaraţiile adversarilor. Nu l-au găsit, uneori l-au inventat. Cineva a ajuns să scrie că şi epitetul de "socialist" e de fapt rasist, pentru că albii cred că negrii sînt socialişti. Baliverne. Aceeaşi ţară care atunci cînd s-a născut Obama avea încă legi rasiste a suferit o transformare profundă. Şi asta nu prin legi care interzic comentariile rasiste, ci prin presiune publică. Mi se pare remarcabil. 91% dintre americani spun că acceptă un preşedinte negru. Sînt sinceri? Mint pentru că le e ruşine să recunoască altfel? Nu mă interesează. Simplul fapt că te simţi ruşinat să spui că nu vrei un negru preşedinte spune mult despre mediul politic în care trăieşti. În România încă mai mult de 50% spun că nu ar dori un vecin ţigan. Să-i întrebăm dacă ar vota un ţigan? Citesc într-un ziar o declaraţie a unei profesoare de "studii afro-americane", care spune că problemele rasiale nu se vor termina cu alegerea lui Obama.