Pentru a putea continua dezvoltarea proiectelor rezidenţiale, unii investitori au găsit noi surse de finanţare prin ipotecarea terenului viitoarei construcţii. Compania Area 10 Eastern World, care dezvoltă un proiect rezidenţial în centrul Bucureştiului, a anunţat contractarea unei facilităţi de credit de până la 24 de milioane de euro. Creditul va fi garantat prin ipotecarea terenului care are o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi din strada Delea Veche, unde compania va demara lucrările de construcţie a ansamblului de locuinţe, dar şi a spaţiilor de birouri.
Denumit Delea Veche 24 Apartments, proiectul va avea trei clădiri de nouă şi 12 etaje, cu două niveluri ale parcării subterane. În total, vor fi construite 193 de apartamente, cu două şi trei camere, dar şi duplexuri. Fiecare apartament va avea câte un loc de parcare, iar numărul boxelor va fi de 177. Clădirea de birouri va avea o suprafaţă de circa 1.350 metri pătraţi construiţi. Compania Area 10 New World este specializată în dezvoltarea de proiecte imobiliare, derulând investiţii în ţări precum Spania, Portugalia, Germania şi Ungaria. (A.G.)
Pentru a putea continua dezvoltarea proiectelor rezidenţiale, unii investitori au găsit noi surse de finanţare prin ipotecarea terenului viitoarei construcţii. Compania Area 10 Eastern World, care dezvoltă un proiect rezidenţial în centrul Bucureştiului, a anunţat contractarea unei facilităţi de credit de până la 24 de milioane de euro. Creditul va fi garantat prin ipotecarea terenului care are o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi din strada Delea Veche, unde compania va demara lucrările de construcţie a ansamblului de locuinţe, dar şi a spaţiilor de birouri.
Denumit Delea Veche 24 Apartments, proiectul va avea trei clădiri de nouă şi 12 etaje, cu două niveluri ale parcării subterane. În total, vor fi construite 193 de apartamente, cu două şi trei ca