Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manual despre sex pentru puştii de 6 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 2 noiembrie 2008 ·

Cartea conţine desene stilizate ale corpului pentru a-i iniţia pe copii în tainele anatomiei feminine şi masculine.

" Să creştem cu Nisha şi Joe " este numele unei cărţi pentru copii, dar care are un conţinut mai „special“. A fost creată de Asociaţia pentru Planning Familial (FPA) din Marea Britanie pentru educarea sexuală a elevilor din clasele primare, informează cotidianul britanic „The Sun“.

Evident, cadrele didactice se pot folosi de manualul respectiv cu condiţia de a avea acceptul părinţilor. Criticii nu au întârziat să atace iniţiativa FPA, spunând despre manual că ar fi nepotrivit.

Ei susţin că nu ar avea alt efect în afară de a „stimula“ creşterea numărului de englezoaice adolescente şi gravide, care este oricum cel mai ridicat din Europa.

Adio barză!

Totodată, poveştile tradiţionale în care barza aduce nou-născutul în cioc nu prea mai au efect în cazul copiilor din ziua de astăzi. Aceasta este concluzia care reiese dintr-un sondaj efectuat de Departamentul de Strategie al Natalităţii Precoce, din Marea Britanie, pe un eşantion de 500 de adolescenţi.

Studiul a relevat că un sfert dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani sunt confuzi, îngrijoraţi şi speriaţi când vine vorba de sex.

Cercetătorii pun acest fapt pe seama amestecului dintre realitate şi ficţiunea din poveştile cu berze spuse de părinţi. „Copiii trebuie să ştie adevăratul nume al fiecărei părţi a corpului şi reala sa funcţie cât mai devreme, pentru a nu fi bulversaţi de informaţii contradictorii venite din diverse surse“, concluzionează autorii cărţii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Comisia Europeană propune extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja mai multe zone - surse Reuters

News.ro acum 41 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede un „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai UE şi un

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum o ora
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Un bărbat care a participat la jaful de 10 milioane lei de la Poșta Timișoara, prins în Italia

Mediafax acum o ora
IPJ Timiș anunță că marți dimineața autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°