Am trăit până nu demult cu convingerea că a fi vizionar este o calitate remarcabilă, asociată cu eroii şi conducătorii. Cu atât mai mare surpriza oferită de dicţionar, care îl asociază cu o lipsă de legătură cu realitatea, cu fantasticul, extravagantul, neobişnuitul, la urma urmei cu profeţia.
În acest caz e neapărat nevoie de un alt calificativ pentru câţiva autori pe care mă pregăteam să-i definesc drept vizionari.
Cu toţii am fost supuşi unui adevărat bombardament de inepţii privind experimentul Hadron Collider. S-au scris texte disperate care prevedeau sfârşitul lumii, nu doar al planetei noastre, ci al Universului. Prevestitorii catastrofei supraapreciau efectele probabile ale experimentului.
Nimic nou, nimic original, nimic nemaipomenit în disperarea lor. Un vizionar autor de SF, Joe Haldeman, descria în “Pace veşnică” atât acceleratorul de particule care ar putea reproduce clipa Creaţiei, aşa-zisul Big Bang, cât şi reacţiile pesimiste ale contemporanilor. Cartea a apărut în 1997.
Alţi vizionari, Ian Caldwell şi Dustin Thomason, autorii “Regulei celor patru”, au lansat o ipoteză neobişnuită privind originile Renaşterii. În romanul lor figurează cartea “Hypnerotomachia Poliphilii”, apărută în 1499, care ar conţine un text cifrat privind neutralizarea discipolilor lui Girolamo Savonarola, care voiau să distrugă capodopere umaniste. Cartea cu pricina, cea mai celebră dintre primele tipărituri ilustrate, mai apare în prozele lui Perez-Reverte, Crowley, Umberto Eco şi într-un film al lui Polanski, “A noua poartă”.
Dar cel mai original vizionar, oricum am interpreta cuvântul, pare să fie Rowan Gavin Paton Menzies, fost comandant de submarin, autorul a două volume care au stârnitreacţii dintre cele mai diferite, de la dispreţ la entuziasm. Ele sunt “1421 – anul în care China a descoperit lumea” şi “1434 – anul în care o magnific
