A fost emoţionantă decizia senatorului american de culoare Barack Obama, socotit favorit în alegerile prezidenţiale de marţi. După ce săptămâna trecută, pe ultima sută de metri ai cursei electorale în care a luptat, a suferit şi a strălucit ca un atlet înverşunat pe care nimeni nu a pariat la start, Obama a decis să ia o pauză. A vrut să fie alături de bunica lui, în vârstă de 86 de ani, grav bolnavă, care l-a crescut de mic. “Bunica este cea care nu şi-a cumpărat o rochie nouă ca să pot să duc eu o viaţă mai bună. Mi-a dat tot ce a avut mai bun”, spunea Obama în discursul de acceptare a nominalizării la candidatura pentru Casa Albă.
Marele merit al lui Obama este umanizarea acestor alegeri, cărora le-a adus un suflu nou, iar decizia de a-şi lăsa puţin deoparte misiunea pentru a fi alături de femeia care l-a crescut ne arată că nimic nu e mai important decât cei dragi, cei la care ţinem şi de care trebuie să fim alături necondiţionat. Nu există miză mai importantă decât cei pe care îi iubim, acesta este mesajul lui Obama, poate viitorul preşedinte al SUA, poate nu, dar în mod cert o figură politică memorabilă.
Politicienii români se comportă în campanie de parcă n-au mamă, n-au tată. Dar măcar noi, oamenii obişnuiţi, cei care adormim stresaţi şi ne trezim obosiţi, ne mai amintim de bunicii noştri? Mai suntem în stare să evadăm din vârtejul grijilor de fiecare zi, să ne desprindem de obsesiile ce ne frământă viaţa şi să ne gândim la cei care ne-au luminat copilăria ca nişte icoane? Când îi vom revedea? Cum o mai duc şi cum îi putem ajuta? Iar dacă nu mai sunt printre noi, oare îi cinstim cum se cuvine? La ei merită să ne gândim într-o duminică de toamnă cu parfum de gutui ca în odaia din casa bunicii. În vremuri tulburi, exemplul lui Obama ne arată unde este miza adevărată, pe care nimic nu o poate întrece.
