Jungla în care a nimerit Mowgli are consistenţa unui paradis şi caraghioslîcul unei ogrăzi. Încerc să mă ţin semeţ şi incoruptibil la mituirea şi mitizarea antropomorfică, dar constat că îmi dau în petic:

Mă uit fermecat, surîd şi peste toate vine o altă nenorocire - mă identific cu acela din jungla sentimentelor mele.

Descopăr în privirea panterei Bagheera ferocitatea înţelepciunii cu care îmi cer să încetez cu copilăriile, cu sonatinele şi ecosezele mele,

"gata, băiete, e vremea sonatei şi a canonului!"

Trece patrula zorilor, comandată de colonelul Hathi, cel care a făcut parte din

brigada maharadjahului la 1888 fix.

"Un, doi, trei, patru,

patrulăm în sus şi în jos!"

- cîntă trupa sub crăcile pe care Mowgli doarme între labele Bagheerei.

"Linişte!"

"Alinierea!"

"Inspectarea trompelor! Îngrijiţi-vă trompele, ele vă pot ajuta în luptă"..., am făcut toate inspecţiile, nu am citit toate cărţile, mă sun singur pe mobil (aşa cum îşi scria lui însuşi Scott de pe terasa hotelului "Grădinile lui Alah"):

"Mă îngrijorezi... Cum adică te-ai săturat de tine? Rămîi aşa cum eşti, ludic, pudic. Nu te părăsi!"

Mowgli îi strigă colonelului Hathi:

"Nu vreau să plec din junglă! Nu e jungla ta!"

În privirea nimănui n-au încremenit atîtea griji tandre ca în ochii Bagheerei, pantera ocrotitoare.

Mi-a fost teamă de pantere pînă la aceea a lui Nichita.

Dintre toate animalele nu am iubit decît caii. Să fi fost prea puţin? Pauză de gîndire.

Mowgli ascultă sfaturile lui Baloo. Ursul îl învaţă, dansînd, "să caute strictul necesar în ceea ce-i oferă natura mamă a noastră, a tuturor...". Apoi îi cere să-l sperie.

Mowgli îl sperie cît poate un pui de om. Eu nu am speriat pe nimeni niciodată. E de rău sau de bine?

La miezul nopţii, după ce ascult la RFI comentariul omului lo