Un spion din secolul al XVI-lea l-ar fi inspirat pe scriitorul Ian Fleming să-l creeze pe agentul 007. Un spion din secolul al XVI-lea l-ar fi inspirat pe Ian Fleming să scrie aventurile lui James Bond, reiese dintr-un jurnal transcris de urmaşii spionului, citat de „The Times”. În jurnal se vorbeşte despre John Bond, un agent secret a cărui familie de aristocraţi avea ca motto „Non Sufficit Orbis“ – „The World Is Not Enough” („Lumea e prea mică”), folosit de Fleming pentru prima dată în cartea din 1963 „On Her Majesty’s Secret Service”.
Jurnalul a fost scris de fiul lui John Bond, Denis. Acesta povesteşte că tatăl său a fost un spion al reginei, care l-a ajutat pe Sir Francis Drake în mai multe misiuni.
Familia Bond este originară din insula Purbeck, Dorset, unde Fleming a făcut şcoala şi se pare că a auzit poveştile despre spionul Bond şi familia sa. Totuşi, personajul creat de Fleming nu ar fi fost de acord cu unele acţiuni ale spionului din perioada elizabetană.
O însemnare din 1573 descrie cum John Bond a scăpat de masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru că i-a luat ostatici pe soţia şi copilul gazdei sale din Franţa.
Un ornitolog, altă sursă de inspiraţie
Iniţial se credea că Bond a fost numit după un ornitolog american din Caraibe, autorul ghidului „Birds of the West Indies”. Fleming, şi el un pasionat de ornitologie, avea un exemplar din cartea lui Bond despre păsări în casa lui de vacanţă din Jamaica, Goldeneye.
Potrivit „The Times”, atunci când Fleming s-a apucat să scrie primul roman despre agentul 007, în februarie 1952, acesta s-ar fi uitat la raftul cu cărţi, a zărit ghidul lui Bond şi i-a plăcut numele.
Cărţile lui Fleming, Autobiografice?
Cei mai mulţi dintre cei care i-au făcut biografia lui Fleming cred însă că James Bond este