O companie de audit financiar, cu sucursale si in tara noastra, a organizat cursuri obligatorii pentru angajatele sale, in care acestea au invatat cum sa se imbrace la serviciu.
400 de angajate au primit cele mai folositoare ponturi pentru a avea un look potrivit segmentului financiar, informeaza Daily Mail.
Purtatorul de cuvant al companiei a declarat ca imaginea angajatelor cantareste greu in fata clientilor si tocmai de aceea cursurile sunt obligatorii.
"70% din calitatea primei impresii este oferita de modul in care o angajata este imbracata. O vestimentatie potrivita ar putea face diferenta intre o cariera in ascensiune si alta stationara", a spus Fiona Ingham.
Angajatele au fost invatate ca nu trebuie sa foloseasca parfum in exces, iar decolteurile foarte generoase sunt contraindicate. Culorile alese pentru vestimentatie nu trebuie sa fie stridente, ci sa se potriveasca tenului si culorii parului.
Sunt total nepotrivite tricourile sau pantofii cu talpa joasa. Sunt recomandate tocurile inalte si comode. Sacoul nu trebuie sa lipseasca din vestimentatia angajatelor. Camasile perfect calcate, cu nicio cuta in plus, sunt cele mai indicate.
Parul nu trebuie sa fie extrem de coafat, iar culoarea aleasa sa fie cea naturala. Excesul de bijuterii este neindicat, iar gentile trebuie sa fie de zi si de seara, in functie de ora intalnirilor.
Reprezentanta conducerii companiei, Anne Freden, a declarat ca sfaturile sunt utile si noi pentru multe angajate. Felul in care arata o femeie din domeniul financiar este parte din strategia de dezvoltare a afacerii.
"Sunt multe femei in compania noastra inteligente si talentate, insa felul in care arata conteaza mult in atingerea scopurilor lor. Noi nu consideram aceste cursuri un moft, ci ele sunt parte din strategia noastra" a spus Freden.