Prin comportamentul lor, «oamenii de fotbal» şi-au subminat propriile companii. Despre criza financiară se spune că, pe lângă nenorociri, va aduce şi un efect de reglaj, punând punct unor aventuri financiare fără legătură cu realităţile pieţei. La noi se întâmplă deja în industria fotbalului. Şi nu neapărat fiindcă fotbalul ar fi mai expus decât alte domenii. Ci, mai curând, fiindcă aici au intrat – sau, mai bine zis, au rezistat – oameni de afaceri de o anumită factură. Cu excepţia, poate, a enigmaticului CFR Cluj, de la care informaţiile vin greu, cluburile româneşti traversează o perioadă neagră. La Dinamo sunt mulţi acţionari şi mai deloc bani. La Rapid urlă literalmente foamea, Timişoara este şi ea la un pas de catastrofă, în timp ce la Steaua jucătorii se tem să vorbească despre drepturile neplătite.
Priviţi la ceea ce lasă în urmă „oamenii de fotbal“. Cluburi decapitalizate, stadioane uzate fizic şi/sau moral, centre de copii şi juniori care nu produc mai nimic şi unde corupţia este la ea acasă - antrenorul prost plătit are ochi doar pentru copiii ai căror părinţi „dau dreptul“. Prin comportamentul lor, „oamenii de fotbal“ şi-au subminat propriile companii. Au bulversat totul, de la creşterea juniorilor şi până la criteriile de alegere a managerilor. Şi-au îndepărtat clienţii cei mai buni – oamenii civilizaţi, cu venituri constante, cu copii, dispuşi să plătească pentru spectacolul de weekend. Scandalurile permanente au atras în tribune găştile de cartier, tineri violenţi care mai şi pretind tot felul de gratuităţi, doar fiindcă dau cu pumnul pentru clubul favorit. A doua zi după derby-ul Dinamo-Steaua, televiziunile foloseau în mod abuziv cuvântul „suporter“ atunci când se refereau la bătăile de stradă dintre aceste bande.
Cluburile de fotbal au ajuns nişte lăutari pentru barosanii care „marcă banul“ - un ban făcut uşor şi cheltui
