Acum un an, toată lumea credea că talibanii sunt terminaţi. Astăzi, câştigă teren în Afganistan şi fac jocurile în Pakistan.Acum un an am început să scriu pentru cotidianul spaniol global "El Pais" un editorial săptămânal despre politică şi economie mondială. Sunt surprins cât s-a schimbat lumea în doar 52 de săptămâni. Şi nu numai din cauza crizei financiare. Acum un an, Statele Unite pierdeau războiul din Irak, campania lui Hillary Clinton pentru preşedinţie părea la fel de neoprit ca şi creşterea exporturilor chineze şi nimeni nu vorbea despre preţul alimentelor.
Astăzi, SUA pierd mai mulţi soldaţi în Afganistan decât în Irak, Barack Obama va fi aproape cu siguranţă noul ocupant al Casei Albe şi nimeni nu ştie dacă “explozia economică” a Chinei va supravieţui marii recesiuni globale.
Mai mult, pentru milioane de oameni, problema principală nu este preţul alimentelor, ci locurile de muncă. În octombrie 2007, petrolul ajunsese la un preţ-record de 94 de dolari pe baril. Preţul său a continuat să crească, ajungând la 147 de dolari pe baril în iunie. Experţii au preconizat că va atinge 200 de dolari pe baril.
Preţul a scăzut acum la 63 de dolari barilul şi, în ciuda dezastrului financiar american, dolarul câştigă faţă de euro. Preţurile altor mărfuri scad şi ele brusc.
Gândurile mele legate de pericolul care ameninţă clasele mijlocii au ridicat multe întrebări. Am scris în "El Pais" despre clasele mijlocii, care sunt grupul cu cea mai rapidă creştere în economiile emergente. Provocările pe care le reprezintă sunt fără precedent în istorie.
Puţine guverne sunt capabile să satisfacă nevoile
populaţiilor lor în rapidă creştere. Guvernarea a milioane de oameni activi politic, care cer standarde de viaţă mai bune este foarte grea. Să faci asta în timpul unei crize economice globale,
