Soarta manuscriselor filosofului român este disputată în instanţă, la Paris, de biblioteca Doucet şi patroana unei firme de curăţenie. Cele 30 de caiete ale lui Emil Cioran, scrise în franceză şi română şi descoperite în casa lui din Franţa, în 1997, valorează, în prezent, un milion de euro. În urmă cu trei ani, justiţia franceză i-a dat câştig de cauză patroanei unei firme de curăţenie, Simone Baulez, care susţine că a găsit caietele lui Cioran în casa scriitorului. Caietele au fost evaluate la acea dată la 120.000-150.000 de euro. Procesul privind dreptul de proprietate asupra „comorii”, despre care se bănuieşte că ar fi fost găsită în pivniţa locuinţei din Paris a cuplului Cioran-Boue, a fost reluat pe 29 octombrie 2008 de Înalta Instanţă din Paris, iar verdictul va fi dat pe 3 decembrie.
Donaţie cu probleme
Roland Rappaport, avocatul lui Baulez, a menţionat că donaţia manuscriselor nu s-a făcut legal, iar în actele găsite după moartea partenerei lui Cioran nu apare Biblioteca Doucet. „Am acţionat la cererea evaluatorului şi a fratelui doamnei Boue. Aveam sarcina să fac curat în apartament pentru ca acesta să poată fi vândut.
În timpul acţiunilor de acest fel, arunc lucrurile fără valoare şi vând ceea ce se poate vânzătorilor ambulanţi. Obişnuiesc să păstrez hârtiile şi să le triez atunci când am timp”, se justifică Simone Baulez. Biblioteca Doucet se apără, argumentând că la 25 februarie 1995, cu puţin timp înainte de moartea filozofului român (în luna iunie a aceluiaşi an), partenera lui, Simone Boue, i-a donat, printr-o scrisoare, „toate manuscrisele lui Cioran în limbile franceză şi română care au fost editate sau care sunt inedite”. „Le Monde“ a scris la sfârşitul săptămânii trecute, în ediţia online, că lupta pentru cele 30 de caiete a început după moartea lui Boue, în 1997.
Fiecare colţişor al apar