Cele mai multe din cele 120 de companii prezente la Targul Angajatorilor de Top, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute la Bucuresti, nu si-au schimbat planurile de recrutare ca urmare a crizei financiare.
"Companiile prezente la targ sunt multinationale foarte mari si au demarat deja proiecte la care nu pot sa renunte pentru ca ar fi nerentabil sa faca acest lucru. Asadar, procesul de recrutare este constant pentru aceste companii mai ales ca trebuie sa gaseasca oameni talentati pentru a trece peste provocarile crizei", crede Nicoleta Anton, marketing and PR manager al Catalyst Recruitment Solutions, companie de recrutare care organizeaza Angajatori de Top.
Anul acesta, cele 3.500 de joburi disponibile la targ se adreseaza studentilor in an terminal, celor care tocmai au terminat facultatea sau absolventilor cu pana la sapte ani de experienta. Salariile pornesc de la 300 de euro si pot ajunge pana la 1.000 de euro pe luna. Cele mai mari salarii sunt cele din IT, unde cei care castiga foarte bine sunt consultantii SAP, unii candidati asteapta salarii cuprinse intre 1.000 si 2.000 de euro pe luna. Mai scazute sunt salariile pe pozitii de entry-level din zona serviciilor, insa nici acestea nu coboara sub 300 de euro.
Una dintre companiile care continua sa faca angajari este Ericsson, care si-a propus ca pana la sfarsitul anului sa faca peste 300 de recrutari. "Oamenii sunt in criza, mai degraba decat sa fie o criza de oameni. In special studentii nu stiu ce vor si nu poti sa ii ajuti", este de parere Ruxandra Lupsa, HR business partner al GSDC, centrul de servicii pe care il are Ericsson pe piata locala.
Salariul de inceput la Ericsson depaseste 400 de euro, la acesta adaugandu-se diferite beneficii. Compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers intentioneaza sa-si dubleze numarul de angajati. In companie lucreaza 600 de oame