Cum s-ar zice, aceeaşi Mărie cu altă golănie

Mă întreb ce-ar avea de zis numiţii Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu, dacă Gigi Becali s-ar băga, fără ştirea dumnealor, în relaţiile de familie şi le-ar premia soţiile cu un geamantan de bani, ca să-l vorbească pe dumnealui la dînşii numai de bine? Cum ar numi dumnealor treaba asta: stimulare, cadorisire, atenţionare? Cei doi ar da-o probabil pe umor şi ne-ar spune că banii sunt buni, îndiferent de unde vin, cum vin şi dacă nu se umblă la cinstea femeilor. La urma urmei, cu ce ar greşi nevestele lor, dacă i-ar pleda, cu un plus de drăgălăşenie, cauzele lui Gigi Becali?

Orice bărbat demn, normal la cap şi cu simţul consecinţelor nu ar îngădui să i se vîre în cuplu un al treilea, nu contează cu ce vorbe şi cu ce argumente. O astfel de imixtiune aduce întotdeauna cu sine altele mai mari. Devine un capăt de şantaj. Devine un precedent cu dezvoltări dintre cele mai vinovate. Orice om de afaceri normal la cap şi cu respect pentru legi nu i-ar permite unui alt om de afaceri să-i umble la angajaţi, ca aceştia să-l radă la bani pe un alt jucător. Nimeni nu-l lasă pe un străin cu interese în zonă să impună el o lege nouă, cu o croială penală. În codul familiei şi în codul afacerilor, acest gen de stimulări au nume şi sancţiuni. Intră pe drumul cel mai scurt la capitolul înţelegeri oculte.

Întorcîndu-ne la fotbal, ce poate să facă o echipă fără valoare, dacă e stimulată, decît să le rupă picioarele adversarilor? Că doar n-o să devină brusc o mare echipă! Premierea, stimularea sau cum vreţi să-i ziceţi acestui gen de corupţie înseamnă un singur lucru: Jucaţi la oase şI la omor, băieţi, că tata plăteşte!

Iată însă că FRF-ul lui Mircea Sandu stimulează, la rîndu-i, Justiţia cu o modificare în Regulamentul disciplinar, la articolul 60, aliniatul 2, ca să nu se mai bage Statul în corupţia “pasivă” din fotbal, ad