Mircea Mihăieş: "Toate acestea au un nume: Tăriceanu. Omul resentimentului, aţâţătorul la ură între clasele sociale din România. Omul care confundă motocicleta cu o bibliotecă".
Invitat de-un prieten, am tras zilele trecute o raită prin paradisul imobiliar din jurul lacului Snagov. Dar nu despre lumea de basm aflată la doar o aruncătură de băţ de coşmarul rur-urban al cartierelor Rahova, Colibaşi ori Ferentari vreau să vorbesc. Ci despre pancartele uriaşe, intens colorate, atârnate din sută în sută de metri de-a curmezişul drumului, imediat ce ieşeai de pe şoseaua principală. În centrul fotografiilor, în varii şi flatante ipostaze, una şi aceeaşi persoană: Călin Popescu-Tăriceanu. Poate că n-aş fi dat nicio importanţă zâmbetului său panoramic, generos populat cu dinţi, dacă n-aş fi avut o tresărire: ne aflam cu câteva zile înainte de 1 noiembrie, data oficială a lansării campaniei electorale. Şi, cu toate acestea, drumul gemea de îndemnuri de a-l vota pe cel mai iubit dintre liberali.
N-am văzut niciun material de presă şi n-am citit nicio luare de poziţie a primăriilor pe raza cărora se lăfăia Călin-file-de-banner. Cine să îndrăznească, în România oligarhică, să-l atingă, fie şi cu o floare, pe cel mai vârtos dintre protectorii bogătaşilor patriei? Cum să-i spui că face un abuz cras, tocmai el, cel fotografiat din toate poziţiile, în toate tonurile de albastru-liberal? Cum să-l atenţioneze jurnaliştii, care abia aşteaptă să-i ia interviuri ori să le vină în talk-show-uri? Măcar profesorii de limbă română ar fi trebuit să-l pună la punct. Nu pentru salarii, Doamne fereşte, ci pentru felul în care ne maltratează limba.
Recunosc: nu mi-am putut înfrânge resentimentele şi n-am privit topit de adoraţie fotografiile - chiar aşa ilegal plasate cum erau. În fond, rareori ţi-e dat să vezi un om atât de încântat de sine. Şi de ce n-ar fi?
