Zarurile fuseseră aruncate. Încet-încet, începând din 2001-2002, creditele imobiliare şi cele pentru consum au trecut din planul viselor şi al dorinţelor în viaţa de zi cu zi. Băncile au descoperit o nouă sursă de profit. Iar o parte a populaţiei a înţeles că numai prin împrumuturi bancare pot fi rezolvate problemele locative sau pot fi achiziţionate bunuri de consum de folosinţă îndelungată. Până când o nouă realitate a făcut să se aprindă o puternică dezbatere publică: pericolul creditării. Pericol mult comentat în această ultimă parte a anului 2008.
Banca Naţională a intervenit în dezbatere cu un mesaj raţional: "Atenţie la echilibru". Pentru că ar fi grav dacă s-ar rupe echilibrul pe piaţa creditelor.
Două balanţe nu pot nici o clipă să fie ignorate. Prima: balanţa între volumul creditelor şi capacitatea de acumulare a resurselor de creditare. Cheile acestei balanţe – asigurate întotdeauna de nivelul economisirii interne şi de sursele de finanţare externă ale băncilor – sunt mai puţine acum, într-o vreme în care, pe întreaga planetă, banii sunt mai puţini şi mai scumpi. A doua: balanţa între volumul creditelor şi capacitatea de
rambursare. Am văzut, în America şi pe alte pieţe, ce probleme grave poate să inducă o criză a rambursărilor acelor împrumuturi date fără exigenţa cuvenită.
Cu ochii pe cele două balanţe, banca centrală se vede în situaţia de a filtra fluxurile de bani îndreptate către economia reală şi către populaţie. Un fapt real, ce a alimentat un zvon aiuristic: că va fi blocată creditarea.
Un neadevăr. Băncile din România vor continua diversificarea împrumuturilor către populaţie. De unde, atunci, zvonurile privind blocarea creditelor?
S-a făcut multă vâlvă că băncile ar fi descurajate de impactul noilor norme ale BNR. De aici supoziţia că Banca Naţională ar vrea să r