Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI si Banca Mondiala vin la Bucuresti pentru a evalua sistemul financiar

Publicat in Wall-Street.ro, luni 3 noiembrie 2008 ·

O delegatie comuna a Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale vine la Bucuresti in perioada 3-14 noiembrie in scopul evaluarii sistemului financiar romanesc, a anuntat sambata biroul reprezentantului FMI pentru Romania si Bulgaria, precizand ca nu se va negocia vreun sprijin financiar.

Misiunea este o continuare a celei din 2003, ce a realizat primul Program de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) in Romania.

Realizarea acestei evaluari a fost solicitata de autoritatile romane, iar perioada de desfasurare a fost decisa anul trecut, potrivit comunicatului FMI, semnat de reprezentantul institutiei pentru Romania si Bulgaria, Juan J. Fernandez-Ansola.

"Delegatia nu va discuta sau negocia asistenta financiara din partea FMI pentru Romania, iar rezultatele ei vor fi facute publice impreuna cu incheierea cosultarilor din 2009 din cadrul Articolului IV", se mai spune in comunicat.

FMI conduce procesul de supraveghere in mod regulat in Romania prin Consultarile din cadrul Articolului IV, exercitiul FSAP fiind iterat in 2003.

Romania, urmatoarea tara care va cere ajutorul FMI?

Banca Mondiala, pregatita sa ajute Romania in contextul crizei

FMI: Cresterea economica a Romaniei se va tempera la 4-5% in 2009

Marti, FMI precizase ca nu se afla in discutii legate de un eventual sprijin financiar acordat Romaniei, ca reactie la relatarile din presa internationala, care includeau Romania intr-un grup de tari care ar putea primi ajutor de la institutie.

"Am luat cunostinta de referirea din The Economist de saptamana trecuta la anumite tari, inclusiv Romania, care ar fi in discutii cu FMI despre un sprijin financiar. Nu avem discutii despre vreun astfel de sprijin in acest moment cu Romania, dar mentinem o politica de dialog permanent cu autoritatile romane", se mentiona in comunicatul FMI, semnat to

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°