Rusia a fost subiectul principal de discuţie şi ţinta criticilor în cadrul unei conferinţe sponsorizate de NATO, la care au participat sâmbătă şi ieri preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, liderul leton Valdis Zatlers şi omologul lor estonian, Toomas Hendrik Ilves, potrivit Deutsche Welle.
Tonul a fost dat încă dinaintea reuniunii, de preşedintele lituanian Valdas Adamkus, care a apreciat că nerespectarea, de către Rusia, a condiţiilor negociate în cadrul planului de pace din Georgia, echivalează cu o „umilire“ a Europei. Ca şi liderul ucrainean Viktor Iuşcenko, Adamkus a fost nevoit însă să îşi anuleze prezenţa la minisummit, din cauza problemelor interne.
Tonul critic adoptat de est-europeni în relaţie cu Moscova contrastează cu cel folosit de Franţa şi Germania, care se declară mulţumite de retragerea trupelor ruseşti din Georgia. Săptămâna trecută, ministrul de externe francez, Bernard Koucher, a apreciat că numai o împrejurare neprevăzută ar putea bloca startul negocierilor pentru un parteneriat strategic UE-Rusia, suspendate după războiul din vară. Franţa vrea ca negocierile, folosite ca o pârghie pentru presarea Moscovei, să fie reluate la summitul UE-Rusia din 13-14 noiembrie.