Domnul premier crede că atribuţiile unui deputat sunt cele de Superman gospodăresc-edilitar, care toarnă asfalt şi racordează ţevi. Mă întreb serios dacă în oferta electorală a domnului Tăriceanu intră şi schimbatul becurilor arse şi dacă domnia sa o să umple şi butelii cu furtunul.
De curând, într-o emisiune la Antena 3, colega Gabi Vrânceanu Firea a binevoit să-l întrebe pe domnul Tăriceanu cărui public i se adresează în Ilfov. Iată ce a răspuns: "În judeţul Ilfov unde candidez marea parte a populaţiei locuieşte în mediul, aş spune, suburban sau localităţi mici precum Buftea, de exemplu, sau Periş unde problemele sunt total diferite faţă de cele din Bucureşti. Cred că e o altă provocare, aş spune, faţă de ceea ce este Bucureştiul de astăzi, care este un oraş civilizat. În aceste zone din Ilfov sunt sate, comune în care se trăieşte în continuare fără apă, fără canalizare, fără drumuri asfaltate, cu oameni care trebuie să facă naveta zeci de kilometri pentru a ajunge la locul de muncă. Prin urmare, cred că am mult mai multe lucruri cu care mă voi confrunta, probleme pe care cetăţenii le au şi în sprijinul cărora încerc să vin, decât aş fi avut în Bucureşti."
Lăsând la o parte limba din pal melaminat pe care o foloseşte domnul Tăriceanu şi carenţelele de logică (rezultă că o să vină în sprijinul problemelor). Putem face constatarea că domnul premier crede că atribuţiile unui deputat sunt cele de Superman gospodăresc-edilitar, care toarnă asfalt şi racordează ţevi. Mă întreb serios dacă în oferta electorală a domnului Tăriceanu intră şi schimbatul becurilor arse şi dacă domnia sa o să umple şi butelii cu furtunul. Un alt punct de bază ar fi bătutul albuşurilor pentru electoarele-n vârstă. Mi se pare, de asemenea, absolut cinic să vorbeşti despre infrastructură proastă atunci când în majoritatea localităţilor din Colegiul 4 Ilfov administraţia lo