"Vali, la fel ca şi mine, era aromân. Noi, aromânii, suntem oameni puţin mai rezervaţi", spune Mircea Ciumara.

Vali iubea enorm oamenii. "Am avut firi apropiate, spune Mircea Ciumara, iar ceea ce pe noi ne deranjează este că nu reuşim să ne vărsăm în gloată, să ne depersonalizăm. Este chiar o dramă. Vali a făcut tot ce a putut ca să se poată integra, însă nu a putut să iasă din el. Nu era rău, nu era răzbunător. Nu suporta jignirile. De o sensibilitate deosebită pe care şi-o masca sub aspectul de duritate. Nu putea să fie o picătură într-o baltă."

ALTERNATIVĂ. "El a căutat să-şi descătuşeze sentimentele interiorizate din dragoste de oameni în muzica lui. Dacă asculţi, muzica lui este de fapt o istorie a vieţii lui pe care a trăit-o. Este un om care s-a sacrificat la Revoluţie. A fost profund dezamăgit de politica românească şi a compus două cântece, unul pe versurile lui Coposu – «Rugă», şi altul pe versurile lui Rudyard Kipling – «Dacă». L-a apreciat pe Coposu nu ca lider de partid, ci ca pe un simbol de puritate şi devotament pentru naţia română. El nu se putea înregimenta într-un partid, nu era treaba lui, deşi a suferit văzând ce se întâmplă."

DISCUŢII. Prima dată când a stat de vorbă cu Vali pe îndelete, câteva nopţi, a fost la Galaţi, în 1995. După aceea, au mai stat de vorbă în Deltă, la pescuit. "A treia oară a fost la Snagov. El şi-a imaginat, săracul, că l-am invitat ca să cânte. M-a înţeles greşit, îl invitasem ca prieten. Discutam despre ce se întâmplă în ţara asta, a fost un mare patriot. Noi nu trebuia să stăm foarte mult de vorbă."

Mircea Ciumara ascultă melodiile lui Vali în linişte: "Am o cabană la poalele Târnavei Mari, undeva, la munte, unde noaptea aud un pârâu care se află la jumătate de kilometru de mine. E aşa de linişte, încât pârâul ăla care susură acolo îl aud noaptea. Una e să ascul