Ca traim in interiorul unor fictiuni, al unor proiectii mentale intens mediatizate – nu fara rost, ci atent analizate – nu mai este un secret. S-au referit la aceasta filosofii, care au aratat clar ca exista o diferenta intre realitatea vizibila si perceptibila, de felul muntilor, apelor si marii, pe de o parte, si cea instituita prin conventii culturale, pe de alta. Din ultima categorie fac parte si realitatile numite bani, economie, PIB sau profit.

Datorita acestui adevar simplu, atunci cand aud pe cineva, precum economistii adunati de dl Tariceanu la Palatul Victoria sa analizeze atent situatia actuala si viitoare a tarii, vorbind despre "necesitatea imperativa a protejarii stabilitatii economiei romanesti prin evitarea deficitului bugetar si a maririlor salariale nesustenabile", nu pot decat sa dau din umeri.

Oare cum s-o fi descurcat Stefan cel Mare fara economisti? Cum vor fi rezistat economii intregi, odinioara – mai sunt si azi, pe ici, pe colo, inca, asemenea fenomene –, fara programare, planificare, salarizare, bilanturi si toata cohorta de epifenomene care insotesc astazi ceremonialul normalitatii economice? Foametea, saracia, subnutritia endemica a lumii vechi nu se datorau, e absolut sigur, lipsei contabililor performanti. La drept vorbind, de o adevarata armata de experti in registre de socoteli referitoare la venituri si cheltuieli beneficiau ordinele monahal-cavaleresti ale Evului Mediu, mai ales templierii. Dar lectia lor nu trebuie uitata: tocmai datorita succesului in chiverniseala si dezvoltarii unui imperiu de gestionari si contabili, mai mult decat vocatiei ascetice sau a celei militare, a sucombat ordinul in fata lacomiei concurentiale a regelui Frantei Filip cel Frumos.

Raman deci in continuare uimit cum, din armata de finantisti, experti in macroeconomie, analize si prognoze pe care o avem la dispozitie noi,