„Înscenarea” e un film de tinereţe al lui Denzel Washington, în care actorul îşi dă măsura talentului său într-un rol în aparenţă clişeizat, de poliţist, dar în spatele căruia ghiceşti obsesii imposibil de dezvăluit. Nu cred că l-am văzut vreodată pe Denzel Washington jucând prost; e unul dintre foarte puţinii actori care, indiferent de cât de bun sau de inept e scenariul, poate să joace absolut electrizant. Nu că nu ar avea instinctul potrivit pentru a-şi

„Înscenarea” e un film de tinereţe al lui Denzel Washington, în care actorul îşi dă măsura talentului său într-un rol în aparenţă clişeizat, de poliţist, dar în spatele căruia ghiceşti obsesii imposibil de dezvăluit.

Nu cred că l-am văzut vreodată pe Denzel Washington jucând prost; e unul dintre foarte puţinii actori care, indiferent de cât de bun sau de inept e scenariul, poate să joace absolut electrizant. Nu că nu ar avea instinctul potrivit pentru a-şi alege cu grijă rolurile; sigur, a făcut şi el filme fâsâite, gen „The Preacher’s Wife”, dar de obicei nu se înşală când îşi alege partiturile. Cel puţin în ultimii cinci ani, în condiţiile în care lucrează practic non-stop (a avut certuri cu soţia din cauza ritmului său de lucru), a reuşit să apară într-o listă respectabilă de filme: „Man on Fire”, „The Manchurian Candidate”, „Inside Man” ori „American Gangster”. La cei 54 de ani ai săi - pe care nu-i arată - se bucură încă de avantajul aspectului fizic, fiind (nu e o glumă!) exemplu clinic în studii de specialitate despre percepţia frumosului din punct de vedere neurologic. Pe scurt, le are pe toate: e şi frumos, şi talentat, şi bogat (şi fidel în mariaj).

Totuşi, cu toate încercările sale de a scăpa de stereotipia rolurilor care i se ofereau, Washington a devenit un actor cunoscut mai ales graţie interpretărilor sale din pelicule biografice (ca în senzaţionalul „Malcolm X”, „The Hurricane”