Un mare chef a ridicat sâmbătă toată suflarea Bechetului în picioare. Copii, părinţi şi bătrâni s-au adunat cu toţii să petreacă la cea de-a şasea ediţie a Sărbătorii Vinului. Sâmbătă. Căminul Cultural Bechet. Să tot fie trecut de 9.00. Câţiva copilandri se fugăresc printre copacii stropiţi cu toamnă. Rumeni în obraji şi cu zulufii încinşi de soarele darnic în prima zi de noiembrie, lasă în urma lor hohote voioase de râs şi frunze răsucite sub tălpi. Se pitesc după trunchiuri, trag aer în piept, cât să mai prindă puteri, şi o iau apoi din nou la sănătoasa, gâlgâind de veselie. Se opresc în chiote abia când vreo fustă generoasă, ivită dintre norii de aburi, le taie calea ameninţător. „Stai la un loc, puşlama mică, acu’ te pieptăn cu linguroiu’ ăsta pe spinare! N-aveţi stare, ai? Ia întindeţi-o de-aici, că daţi peste ceaune şi vă opăriţi! Nu de alta, da’ ne ţineţi din treabă, mă, derbedei mici ce sunteţi!“, îi mustră o muiere zdravănă, cu ochii scăpărând sub basmaua înnodată la spate, vrând să pară supărată. Sperietura e scurtă, însă. Cum se dumiresc că nu-i nici o primejdie, puşlamalele prind a se-nvârti pe lângă ea, hârjonindu-se, trăgând de şorţul înflorat şi înghiontind-o. Când primul zâmbet se revarsă în voie pe obrajii rotofei ai femeii, zgâtiile o zbughesc printre aburi, şterpelind, în treacăt, câte-o bucată de carne ori cozonac. „Bată-i să-i bată norocu’!“, râde femeia cu voie bună şi se întoarce la ceaunul ei, să-i potrivească jarul de dedesubt. Aburii îi încing mai tare obrajii, iar aromele de varză acră, carne de porc, cimbru şi alte mirodenii îi gâdilă nările a plăcere. Mai lasă să clocotească niţel, apoi, cu lingura lungă, încearcă zeama roşiatică. „Numa’ bună“, zâmbeşte bucătăreasa cu profesionalism şi lasă lemnul deoparte. 500 de sărmăluţe, numai gata să le guste poporul, când va veni din alai. Îşi suflecă mânecile până la coate, se propteşte bine în p