În perioada iulie 2007- iulie 2008 Gândul a înregistrat o creştere de audienţă cu 17,8 procente, cea mai mare din rândul cotidienelor quality. Datele sunt incluse în Studiul Naţional de Audienţă (SNA), realizat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). Statisticile arată că aproape toate ediţiile tipărite ale ziarelor şi revistelor româneşti au avut creşteri de audienţă, după o perioadă destul de lungă în care aceastea au urmat un trend descendent. Dintre cotidienele quality auditate, Evenimentul Zilei a înregistrat o creştere a audienţei de 0,2 procente, iar Jurnalul Naţional a scăzut cu 0,8 procente. De altfel, pe trendul descendent s-au înscris doar câteva publicaţii, gratuit-ul Compact înregistrând cea mai mai scădere a audienţei, de 18,1 la sută.
Pro Tv Magazin şi-a păstrat poziţia de lider al publicaţiilor săptămânale, cu o medie de 873.000 cititori pe ediţie. Revistele feminine up& middle market au avut printre cele mai importante creşteri de audienţă, lider al segmentului fiind în continuare revista „Femeia”. În topul preferinţelor cititorilor se află, în funcţie de categorie, tabloidul Libertatea, cotidianul sportiv Gazeta Sporturilor, ziarul generalist Jurnalul Naţional, revista gossip & people Ciao!, revista masculină Playboy, săptămânalul economic Capital.
În presa locală, cea mai mare creştere a avut-o Viaţa Liberă (+12,2 la sută), iar cea mai amre scădere Arad Expres (-41,2 la sută). Datele SNA au fost furnizate pentru 158 de publicaţii. (E.H.)
În perioada iulie 2007- iulie 2008 Gândul a înregistrat o creştere de audienţă cu 17,8 procente, cea mai mare din rândul cotidienelor quality. Datele sunt incluse în Studiul Naţional de Audienţă (SNA), realizat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). Statisticile arată că aproape toate ediţiile tipărite ale ziarelor şi revistelor româneşti au avut creşteri de audienţă, după o p