Americanii nu vor alege, mâine, doar un preşedinte, ci o întreagă echipă de consilieri şi birocraţi care îl vor ajuta pe viitorul lider de la Casa Albă să conducă guvernul federal în următorii patru ani, scrie AP. Sursa: Le Figaro
În mod clar, John McCain va aborda o politică mult mai conservatoare decât Barack Obama. Dincolo de ideologie, între cele două viitoare administraţii există diferenţe de stil, ton şi atitudine.
Dacă va câştiga, Obama va aduce în echipa sa un număr mare de consilieri de top, provenind din trei surse: guvernatori democraţi aflaţi la mijlocul ultimului mandat, foşti membri ai administraţiei Clinton, şi politicieni din oraşul de provenienţă al lui Barack Obama.
De cealaltă parte, McCain, un fost ofiţer în Marina Statelor Unite, se va sprijini probabil pe actualii şi foştii militari. Va atrage mai multe persoane din lumea marilor corporaţii, şi mai puţine din mediul academic.
Deşi numeroase liste de potenţiali membrii ai viitoarelor administraţii circulă la Washington, Chicago şi Arizona, atât oficialii democraţi, cât şi cei republicani, spun că ambii candidaţi îşi concentrează atenţia asupra alegerilor de mâine.
Surse apropiate lui Obama cred că acesta va oferi funcţii celor patru guvernatori democraţi care l-au ajutat în timpul campaniei, chiar dacă doi dintre ei i s-au opus iniţial.
Guvernatorul de Pennsylvania Ed Rendell este o posibilă alegere pentru conducerea departamentului de transporturi sau pentru cel al energiei, iar gvernatorul de New Mexico Bill Richardson, un cotracandidat iniţial al lui Obama în lupta pentru investitura democrată, este de asemenea prezent pe lista potenţialilor secretari de stat.
Fostul guvernator democrat Tom Vilsack din Iowa este considerat favorit pentru ocuparea postului de secretar al agriculturii. Obama a apelat deja la