Cel care produce. Cel care câştigă. Cel care plăteşte taxe şi impozite. Cel care, din patru în patru ani, merge la vot, mulţumit sau nemulţumit de modul în care i-au fost gestionate taxele şi impozitele în ultimii patru ani. Cel care simte că îi e mai bine sau că îi e mai rău după felul în care a fost cheltuit impozitul pe veniturile sale şi care are ocazia să-i spună politicianului, după modelul lui Trump: „You’re fired“ (Eşti concediat) sau, după caz, să îi mai ofere un contract, pe încă patru ani. Contribuabilul este privit diferit în funcţie de conjunctura electorală. În campanie i se explică faptul că „ăia dinainte erau hoţi“ şi i se cerşeşte votul cu asigurarea că „banii lui vor fi cheltuiţi mai bine de acum încolo“. De multe ori, contribuabilii în preajma votului sunt însă priviţi ca „nou-născuţi“. Li se promite că va fi mult mai bine, deşi aceiaşi care o fac acum au avut patru ani la dispoziţie ca acest „mai bine“ să se fi întâmplat deja. Cum au fost ultimii patru ani în România? „O greşeală de politică economică ne poate arunca în urmă cu doi - trei ani“, spunea, în primăvara aceasta, guvernatorul BNR. Mai explicit de atât nu a fost, însă, noi putem căuta. Şi am văzut că în vară această inflaţie a urcat la 9%, la fel ca în 2005, am văzut că preţul euro a atins niveluri nemaivăzute din 2005, vom vedea chiar că deficitul bugetar de anul acesta înseamnă mai mult decât ce a adus oricare campanie electorală din 2001 şi până acum. Mai mult, în cazul deficitului, înseamnă mai multă datorie. Şi te întrebi: pentru ce naiba ai făcut această datorie? Ce a rămas după gestionarea banului contribuabilului? Dacă privim dobânzile pentru lei, vom vedea că acestea sunt cel puţin la fel de mari ca în urmă cu trei ani. Contribuabililor li s-a promis dreptatea. România nu ar fi avut autostrăzi pentru că era corupţie. Li s-au promis autostrăzi şi, iată, după patru ani, avem ap