Listarea la bursa a inca 10% din actiunile Transelectrica, programata initial pentru prima parte a anului viitor, amanata pe termen nedefinit din cauza situatiei nefavorabile de pe piata de capital, au declarat oficiali ai companiei. "Ideea de a finanta proiecte de investitii prin piata de capital prin majorarea free-floatului cu 10% este amanata, practic, pe termen nedefinit. Poate in a doua jumatate a anului 2009. Redresarea pietelor financiare este mult mai lenta", a spus Razvan Purdila, directorul diviziei de dezvoltare a afacerii din Transelectrica. Potrivit lui Purdila, pentru anul 2009 estimarile indica faptul ca Transelectrica nu va avea nevoie de imprumuturi noi de peste 20 mil. euro. In 2008, compania nu a contractat niciun credit de la banci. "Compania va majora investitiile programate pentru intervalul 2008-2012 cu 10-15%, de la nivelul de 600 de milioane de euro, intrucat in Romania se afla in dezvoltare multe proiecte greenfield de unitati producatoare de electricitate. Bugetul rectificat al companiei vizeaza un profit brut de 120 mil. lei (33,3 mil. euro), fata de 90 mil. lei cat prognoza la inceputul anului, si venituri totale de peste 3 mld. lei, comparativ cu nivelul anterior de 2,9 miliarde lei.
Listarea la bursa a inca 10% din actiunile Transelectrica, programata initial pentru prima parte a anului viitor, amanata pe termen nedefinit din cauza situatiei nefavorabile de pe piata de capital, au declarat oficiali ai companiei. "Ideea de a finanta proiecte de investitii prin piata de capital prin majorarea free-floatului cu 10% este amanata, practic, pe termen nedefinit. Poate in a doua jumatate a anului 2009. Redresarea pietelor financiare este mult mai lenta", a spus Razvan Purdila, directorul diviziei de dezvoltare a afacerii din Transelectrica. Potrivit lui Purdila, pentru anul 2009 estimarile indica faptul ca Transelectrica nu va