Ora 10:20 – ajung in statia RATB Semanatoarea, capatul de linie al autobuzului 601. De obicei, sunt 3-4 autobuze parcate, dintre care unul se pregateste de plecare. Azi nu e niciunul. Nu-i nimic, zic, ascult niste muzica la casti. Sau cel putin as asculta, daca nu m-ar bruia zgomotele generate de constructia unor cladiri uriase, chiar in spatele meu. Ca tot merg imobiliarele bine...
Ora 10:30 – niciun autobuz la orizont. Ceilalti oameni din statie incep sa dea semne de nervozitate. Unii isi suna prietena, amanta, seful, amanta sefului, sa le spuna ca intarzie. Mie mi se termina bateria de la MP3 Player si raman cu zgomotele.
Ora 10:40 – autobuzul nu vine. Oamenii incep sa caute mijloace alternative de transport. Doar ca nu vin nici taxi-urile, nici maxitaxi-urile, nici personalul de Videle. O basculanta trece in viteza si toti ne uitam cu jind la lada plina de moloz. Deja am intarziat la serviciu.
Ora 10:45 – sa fie oare adevarat? Silueta irezistibila a unui autobuz se contureaza la orizont. Un domn cu barba si blugi decolorati de langa mine suna pe cineva: “Hai ca vine!”, zice. Rumoare. Oamenii au lasat deoparte injuraturile care le stateau pe buze si se bucura ca vor pleca, in sfarsit. Dar ce se intampla? De ce nu incetineste? Alo, domnu’ sofer! Baaah! In goana sase-sute-unului, de-abia apucam sa vedem ce scrie pe afisajul electronic: “se retrage la autogara Filaret”. Injuraturile revin pe buze. Domnul cu barba si blugi decolorati ofteaza si-si da o palma peste frunte.
Ora 10:52 – de data asta chiar vine. Se deschid usile. Toata lumea urca hotarata, calcand apasat. Doar soferul nu e foarte hotarat si coboara din masina. Curand dispare din raza noastra vizuala. Domnul cu barba si blugi decolorati murmura un blestem. Resemnat, incerc fara succes sa-mi pornesc din nou MP3-ul.
Ora 11:00 – in sfarsit, plecam. Scriu
