Aşezate în cerc, într-o sală ce serveşte drept sediu al asociaţiei părinţilor care au copii autişti din Iaşi, ANCAAR, mai multe femei îşi spun povestea. Sec şi cu disperarea mutilată de orice speranţă în viitor. Copiii lor, majori de acum, nu mai există pentru un sistem obtuz.
"LA 20 DE ANI N-O SĂ ŞTIE CARE E STÂNGUL ŞI CARE E DREPTUL"
Ciobanu Rodica: "Băiatul meu, Radu, de 22 de ani, a fost diagnosticat cu schizofrenie. La început îi spuneau că e alintat, că înghite de pe jos, dar o să-i treacă. Apoi mi-au dat diagnosticul de autism şi atât. «Ce înseamnă asta?», i-am întrebat pe doctori. «Înseamnă că o să ajungă la 20 de ani şi n-o să ştie care e stângul şi care e dreptul.» Radu ştie care e stângul şi care e dreptul, se încheie singur la bluză, dă mâna dacă vrei să faci cunoştinţă cu el, te priveşte în faţă din când în când." Stă cuminte pe scaun lângă mama lui şi-şi priveşte mâinile îndelung. Mama se fereşte să spună în faţa lui "autist".
Radu a terminat opt clase la şcoala specială şi acum merge la Fundaţia "Star of Hope", un loc unde sunt şase adulţi care fac terapie ocupaţională. Trei ore pe zi. Aici sunt foarte diferiţi, dar învaţă diverse jocuri. El ştie că merge la serviciu şi s-a învăţat să se trezească dimineaţa pentru a pleca undeva. "Câteodată mi se pare totul în zadar. Câteodată plecăm de-acasă doar ca să aibă el de unde se întoarce. Am încercat să fac cu el diverse lucruri, dar uneori nu mai ştiu încotro s-o iau. Norocul acestui copil a fost că tatăl lui a fost învăţător şi avea acasă imagini cu scris pentru şcoală. Avea abecedarul şi numerele. Doctorul mi-a recomandat să-l duc la un centru şi să-l las acolo, pentru că atunci când va fi mare mă va omorî. Nu m-a lăsat inima", spune liniştit mama lui Radu. Făcea ca pisica, precum câinele, la 6 ani a început să vorbească, a scos primele cuvinte, înţelegea. Dar nu ştia
