Competitia electorala pentru constituirea camerelor parlamentare ale noii legislaturi 2008-2012 s-a declansat, de drept, la sfarsitul saptamanii trecute. Cuvântul de ordine transmis de la vârf, consonant si cu marile asteptari ale românilor, este înnoirea clasei politice. O primenire pornita a se face, însa tot pe canavaua partidelor, trei-patru care mai conteaza pe scena politica româneasca, la care se adauga, inevitabil, eternul jolly-jocker al oricarei alcatuiri guvernamentale, UDMR, formatiune pe criterii etnice, atipica Europei si totusi « profesorul » nostru de europenism…
Prin noul sistem se urmareste realizarea unei comunicari directe, din start între reprezentant si reprezentati, alegerea omului nu a listei care acopera alesul cu valul anonimatului si dilueaza responsabilitatea acestuia fata de angajamentele din campanie.
Am urmarit cu atentie si bunavointa, în prima zi de campanie, în centrul Târgu-Muresului, lânga monumentul lui Avram Iancu, prezentarea candidatilor Aliantei PSD+PC. O echipa noua, biografii interesante, oameni respectabili ai cetatii. Nu am – în acest moment al reflectiilor mele de elector- nici un motiv a ma îndoi de buna lor credinta, de capacitatea lor de a întelege si de a oferi solutii pentru problemele comunitatii, de cinstea si corectitudinea lor. Nu vreau sa împartasesc parerea acelora care judeca si eticheteaza global segmente ale societatii, inclusiv pe aceia pe care noi însine, prin exercitiul democratic, îi asezam în fruntea edificiului statal. Nu cred ca în mod necesar si inevitabil, România e sortita a avea numai conducatori mediocrii si rapace, pusi pe capatuiala. O asemenea conceptie apriorica din pacate cultivata de multi vectori de opinie -creeaza disconfort, nesiguranta, demobilizare, o imagine de sine maladiva a unui neam întreg, o ipohondrie sociala. Nu poti fi multumit de viata daca te apasa tot tim
