"Nu aş putea să fac meseria asta dacă nu aş fi entuziast în fiecare zi, dacă nu aş considera fiecare spectacol ca un nou obstacol în calea frontului de undă care poate fi un izvor pentru undele care se vor mai crea", mărturisea actorul. Boris Petroff împlineşte astăzi 69 de ani.

"De ziua mea voi face o farsă care nu este a mea, ci a «jupânului Pathelin». Şi nu o joc la Paris, ci la Periş. Îmi aduc aminte că, în vremea în care făceam Şcoala Militară superioară de Marină, am întâlnit un prieten bun, Anton Uncu. Cel care mai târziu a devenit cunoscut de toată presa. A fost la România Liberă, a făcut parte din nucleul celor arestaţi. Pe lângă faptul că era un gazetar extraordinar, era şi poet. Noi eram copii atunci şi ne îndeletniceam cu spectacole. Anton a scris o poezie pe care eu am recitat-o şi am câştigat nişte concursuri. Mai târziu, în 1959, am fost trecut în rezervă pentru că s-a făcut o reducere masivă în forţele armate de ofiţeri şi viitori ofiţeri. Mi-am întâlnit un văr care dăduse de vreo şapte ori concurs la şcoala de teatru. Mi-a spus despre ce e vorba, m-am ambiţionat şi am dat şi eu examen. Cum era de aşteptat, am intrat. Eu, din prima şi el tot se străduia. Teatrul este o patimă foarte grea, greu de înlocuit cu o altă patimă. Am fost studentul lui Pop Marţian şi al lui Octavian Cotescu. Le port în continuare o amintire pioasă şi fireşte că mulţumirile mele nu cunosc limite. Au fost nişte modele pentru mine. A urmat repartizarea la Teatrul de Stat din Oradea, unde am stat aproape doi ani. Spre sfârşitul stagiunii am primit telefon de la marele regizor Ion Cojar care mi-a zis: «Ce cauţi în vacanţă, când tu eşti aşteptat la Piatra-Neamţ?». M-am dus acolo şi au urmat nişte ani minunaţi, de neuitat. Opt ani am stat nemişcat. Mi-am făcut soclul acolo, însă statuia în altă parte. Am lucrat cu Andrei Şerban, Ion Cojar, Radu Penciulescu şi Cătăl