Furtuna crizei financiare bântuie omenirea. Tehnic, a început în SUA. S-a extins rapid în Europa. A lovit apoi bursele asiatice. De pe piaţa financiară vijelia a invadat piaţa de capital. Colmatând canalele încrederii pe care circulau banii necesari irigării economiei reale, a adus-o pe aceasta la uscăciune.

Deşi nu percep încă pericolul la dimensiunea lui reală, românii văd deja cum unele fabrici se închid, cum unii investitori pleacă, iar alţii îşi amână venirea, cum şomajul creşte o dată cu dobânzile la credit, cum compatrioţii care le trimiteau bani lucrând în străinătate se întorc acasă, mărind presiunea pe piaţa muncii, cum leul slăbeşte, iar bursele cad.

Cui poate servi o asemenea febră? Este ea cu totul naturală? Putea fi oare evitată sau amânată? A fost oare cineva interesat în provocarea ei?

Febra nu este o boală, ci un simptom care indică lupta organismului cu boala. Atunci cine şi cu ce boală se luptă?

Invadarea Georgiei în august trecut de către Rusia, urmată de incapacitatea puterilor euro-atlantice de a o opri să facă în vecinătatea ei strategică, la o distanţă dată de lungimea braţului său, ceea ce ele făcuseră în vecinătăţile lor, a ridicat brusc cota de popularitate a taberei războiului din America şi a candidatului său John McCain. Perspectiva unei noi confruntări planetare asemănătoare

Războiului Rece trebuie să fi obligat plutocraţia internaţională la o evaluare atentă a situaţiei. La ce concluzii se putea ajunge?

Prăbuşirea comunismului sovietic la finele secolului al XX-lea lăsase contrariul său, capitalismul neo-conservator şi neo-liberal american, singur pe câmpul de luptă, în postura de învingător aparent. Lipsit de adversar şi neînţelegând să se reformeze (respectiv neînţelegând că la scara istoriei contrariile mor împreună), dar şi neputând să funcţioneze în lipsa