Centrul de studii economice Moody's Economy.com a estimat într-un studiu dat publicităţii marţi că 30 de state din Statele Unite erau în recesiune în luna septembrie. Acelaşi studiu spune că alte 19 ar putea ajunge în aceeaşi situaţie în următoarele luni, relatează AFP, citat de Agerpres.
Moody’s Economy.com arată că în prezent, singurul stat cu o creştere importantă este Alaska. Economiaacestui stat depinde în primul rând de materii prime, printre care petrolul. În plus şi capitala federală Washington (District of Columbia), care depinde de administraţie, înregistrează o creştere economică. Centrul de studii defineşte recesiunea drept scăderea mediei Produsului Intern Brut pe o perioadă de şase luni (martie-septembrie în cazul acestui studiu), faţă de media celor şase luni precedente. Majoritatea statelor în recesiune sunt situate în jumătatea estică a ţării (câmpiile din Midwest, sud-est şi câteva state din nord-est), la care se adaugă California şi Oregon de pe coasta Oceanului Pacific, Hawaii şi câteva state din Munţii Stâncoşi. Statele care riscă să intre în recesiune sunt cele din nord-estul ţării, printre care se numără şi New York, şi din centru (la vest de Mississipi şi la est de Munţii Stâncoşi).
Centrul de studii economice Moody's Economy.com a estimat într-un studiu dat publicităţii marţi că 30 de state din Statele Unite erau în recesiune în luna septembrie. Acelaşi studiu spune că alte 19 ar putea ajunge în aceeaşi situaţie în următoarele luni, relatează AFP, citat de Agerpres.
Moody’s Economy.com arată că în prezent, singurul stat cu o creştere importantă este Alaska. Economiaacestui stat depinde în primul rând de materii prime, printre care petrolul. În plus şi capitala federală Washington (District of Columbia), care depinde de administraţie, înregistrează o creştere economică. Centrul de studii defineş