Doctorul Martens garantează că Zicu va reveni şi mai puternic. Medical, este OK, dar nu trebuie să mai rişte
Bisturiul condus de mîna sigură a lui Marc Martens a corectat de-a lungul celor 43 de ani de carieră mii de accidente. Gullit, Inzaghi, Van Basten, Ronaldo, Gilardino, Vieri sau Maldini au trecut la Anvers prin mîinile doctorului în vîrstă de 68 de ani. Martens a acceptat să vorbească, în limita confidenţialităţii doctor-pacient, despre infinitul calvar al lui Ianis Zicu.
- Profesore Martens, recuperarea lui Zicu pare fără sfîrşit. Care este explicaţia?
- Ianis a suferit mult din cauza primei intervenţii chirurgicale. Eu l-am văzut abia acum 4 luni, la finalul lui iunie, cînd trecuse aproape un an de la accidentare. A fost operat în altă parte, dar intervenţia chirurgicală a eşuat pentru că el suferea de o leziune foarte complexă a ligamentelor genunchiului drept ce nu a fost depistată.
- Şi aţi fost nevoit să reluaţi procedura.
- Am corectat intervenţia precedentă şi am încercat să-i refac ligamentele. Prezenta şi o afecţiune nedescoperită a cartilajului, care trebuia neapărat tratată în acelaşi timp.
"Riscă să nu mai joace niciodată!"
- Acum care este starea lui medicală?
- Este sută la sută refăcut pentru un om normal, care ar duce o viaţă obişnuită. Ca sportiv însă, trebuie să fie atent. Efortul pe care îl presupune un antrenament, un meci, poate fi prea mare dacă nu este refăcut complet. Ar risca să nu mai joace fotbal niciodată! N-o să-i fie teamă să bage piciorul, are psihic de invidiat. E un curajos.
- Cum vi s-a părut cînd a venit la dumneavoastră prima dată?
- Deziluzionat. Făcuse o operaţie, reintrase în echipă, apoi durerile au revenit. Te doare inima să-i spui unui sportiv: "Trebuie să te tai în acelaşi loc, operaţia trecută a fost greşită!".
@N