Sorin Ioniţă: "Din momentul în care Kremlinul s-a oferit să cumpere falita Islandă (populaţie 300.000), până ieri una dintre cele mai bogate ţări europene (cel puţin pe hârtie), încrederea proverbială a nordicilor că se pot descurca singuri, fără UE, s-a ofilit spectaculos."

Şederea în afara Uniunii, cu bunele şi relele sale, nu mai pare islandezilor şi norvegienilor o idee aşa genială, iar Danemarca şi Suedia se gândesc din nou, serios, la adoptarea monedei euro. Or fi mândria naţională şi transparenţa guvernării lucruri importante, dar în economia globalizată ai de pierdut dacă nu participi şi la masa unde se iau deciziile, pentru că de efectele lor oricum nu te poţi feri. Te simţi totuşi ceva mai protejat de tsunami-urile financiare transfrontaliere ca parte a unei economii europene mari şi diverse, cu o jumătate de miliard de consumatori, chiar dacă ea include părţi problematice precum sudul Italiei sau România, decât dacă eşti o stâncă izolată în Marea Nordului.

Ca atare, unul din efectele cele mai surprinzătoare ale crizei globale, care mătură bănci, fonduri de investiţii şi pieţe, constă în stoparea tendinţei centrifuge a micilor societăţi europene şi declanşarea unui incipient proces contrar, centripet. De când cu criza, ca în vremurile de restrişte, guvernele continentale se strâng unele în altele şi, de teamă, apelează la proiecte comunitare care să le ajute să facă faţă mai uşor intemperiilor. Paradoxal, s-ar putea ca această criză să contribuie mai mult la proiectul federal decât lungii ani de discuţii, strategiile de comunicare opulent finanţate de la buget sau încercările eşuate de a adopta o Constituţie Europeană.

Un sistem coordonat de supervizare a sectorului financiar, plus extinderea zonei euro, guvernată de Banca Centrală Europeană, la aproape toate cele 27 de ţări ale Uniunii (faţă de 15 câte sunt acum) vor co