Un număr de 3.000 de angajaţi din cei 3.700 ai combinatului Mechel Târgovişte, producător de oţeluri aliate şi nealiate, precum şi oţel beton, sunt, începând de luni în şomaj tehnic, conform unei decizii a patronatului, ca urmare a scăderii vânzărilor pe fondul crizei economice. „Avem oprită activitatea până pe data de zece noiembrie, în principiu pentru conservarea profitului. Producţia planificată în acest an a fost deja realizată, dar este şi un efect al crizei economice, deoarece vânzările au scăzut mult. Activitatea a mers foarte bine în primele nouă luni ale acestui an şi s-au atins cifrele de plan prognozate, iar acum practic, dăm o luptă pentru păstrarea acestor rezultate”, a declarat marţi, Mihai Toma, liderul sindicatului, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, nu există disponibilizări de personal, dar aproape toţi angajaţii au fost trimişi acasă, în şomaj tehnic, fiind plătiţi cu 75% din salariu. (A.G.)