În luna septembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1751 lei, cu 1,3% mai mare faţă de luna precedentă, arată un raport al INS. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1296 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 19 lei (1,5%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe (3380 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbră
În luna septembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1751 lei, cu 1,3% mai mare faţă de luna precedentă, arată un raport al INS.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1296 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 19 lei (1,5%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe (3380 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (740 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2008 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,1%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 123,3%, cu 1,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2008.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În luna septembrie 2008, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net,