Scriitorul de la pagina 3

Măi, Ionele, tu ai talent cu caru’ la mazăre, i-a spus lui Ion Constandin mătuşa Coralia, când băiatul de nouă ani a terminat primul grămada de păstăi din faţa sa. Fusese un an bunişor la ceapă, rău de tot la morcovi şi roşii, dar prima-ntâi la mazăre şi toată familia era grămadă pe movilele de păstăi, ca să vândă la piaţă numai boabe. Burjuii de la oraş nu stau ei să desfacă păstăi. Mănâncă numai ce-i de-a gata.

Băiatul Ionel avea mâini de aur. Cum făcea, cum nu făcea, dar îşi termina partea când toţi ceilalţi nu erau nici la jumătate. Da, domnule, a zis şi unchiul Andrei, căruia îi zburau boabele pe toţi pereţii, fiindcă îi tremurau mâinile, băiatul ăsta are talent. La metoda clasică, bineînţeles, că la fabricile de conserve e cam altceva.

Lui Ionel i-a intrat adânc în cap ideea că locul lui, când va creşte mare, ar fi la o fabrică de conserve, la secţia mazăre. Nu prea ştia el ce-i aia o fabrică, dar fiindcă toţi ai lui, adunaţi în jurul mesei din sufragerie, numai de mazăre vorbeau, a visat mai multe nopţi la rând o hală mare, de câteva ori mai mare ca atelierul mecanic al unchiului Andrei, unde nişte maşini, care pufăiau şi scoteau un piuit îngrozitor, făceau treaba oamenilor. În visele sale, Ionel era condus printre maşini de un domn în halat albastru, care-i dădea explicaţii ca unui vizitator de seamă. Din cauza zgomotlui, Ionel nu auzea explicaţiile, însă aproba din cap şi arăta cu degetul spre mazăre. Iar domnul cu halat nota ce-i spunea Ionel într-un carnet.

Când s-a dus la şcoala profesională şi a venit rândul lui să ajute la cantină, s-a nimerit să fie zi de mazăre. Directorul a adus un camion de păstăi din hectarele lui, de la ţară, ca să mai mănânce şi elevii ecologic, şi Ionel a avut din nou ocazia să se remarce. I-a înnebunit pe toţi cu talentul său şi toată săptămâna în şcoal