Primele construcţii noi sunt ridicate de o firmă româno-olandeză în satul cu câteva mii de locuitori, în timp ce oraşul-reşedinţă de judeţ duce lipsă, deocamdată, de ansambluri rezidenţiale în adevăratul sens al cuvântului. Râul Olt desparte oraşul de comună, atât din punct de vedere geografic, cât şi din cel al dezvoltării imobiliare. Accesul spre municipiu se face însă uşor, pe podul construit în 1888. Singurul ansamblu rezidenţial din comuna Slătioara nu este vizibil din şoseaua principală. Casele ţărăneşti, cu un singur nivel, ascund privirii câmpul pe care sunt ridicate cele câteva vile, primele din cele 50 câte va avea în total complexul.

Câţiva muncitori care se odihnesc lângă o casă în renovare ne arată drumul de acces, o uliţă pietruită, străjuită de o parte şi de alta de câteva locuinţe mai noi, în faţa cărora sunt parcate maşini luxoase cu număr de Bucureşti. Pe măsură ce avansezi pe drumul pietruit  se înfăţişează privirii şantierul, pe care se lucrează de zor: o betonieră îşi toarnă conţinutul vâscos într-o fundaţie, câţiva muncitori lucrează la faţada unei case.

Alte clădiri sunt aproape de stadiul „la roşu”, sau mai degrabă „la alb”, pentru că pereţii sunt confecţionaţi din BCA. Maşina înaintează cu greu din cauza pietrelor de râu de mărimea unui ou de găină cu care sunt pavate drumurile dintre case.

Măcar atunci când plouă nu se transformă totul în noroi, mai ales că la marginea căilor de acces au fost săpate canale de drenaj. Curentul electric este şi el prezent în zonă, stâlpii au fost montaţi şi cablurile, trase. Canalizare nu există, iar gazele şi apa curentă, deşi introduse în comună, nu au ajuns încă în zonă.

Cerere scăzută pentru construcţiile noi

Soluţiile alese de constructor sunt fose septice pentru acumularea apelor menajere şi centrale electrice sau pe combustibil soli