Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia chineză, în anul crizei financiare

Publicat in Adevarul, marți 4 noiembrie 2008 ·

Beijingul, campionul mondial în cursa pentru expansiunea economică, traversează acum cea mai neagră perioadă a ultimelor decenii. Premierul chinez Wen Jiabao a afirmat că dezvoltarea economică a ţării sale traversează cel mai negru an din istoria recentă şi a avertizat că va urma o perioadă şi mai grea. Cotaţiile acţiunilor chineze au scăzut până la cel mai mic nivel din ultimii doi ani după publicarea celor mai recente date referitoare la industria de prelucrare care s-a contractat pe fondul crizei globale. Indicele CSI 300 a scăzut cu 0,6% şi a atins cel mai mic nivel din luna noiembrie 2006 până în prezent.

A patra cea mai mare economie a lumii a cunoscut, în al treilea trimestru al lui 2008, cea mai mică expansiune din ultimii cinci ani, de 9%, în condiţiile în care comenzile pentru export au scăzut drastic.

Mai puţine exporturi

Indicele pentru exporturi a scăzut la 41,4% de la 48,8%. Asta pentru că încetinirea economiei globale reduce şi cererea pentru produsele chineze. Exporturile chineze au cunoscut până acum o rată anuală de creştere de 20%, dar analiştii se aşteaptă ca în lunile următoare creşterea să fie egală cu zero.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economiile avansate, ca Brazilia, China, India şi Rusia, se vor extinde cu doar 0,5% anul viitor, adică cea mai mică creştere din 1982 până în prezent.

În acest context, premierul Wen Jiabao a afirmat că dezvoltarea economică a Chinei trece prin cel mai negru an din istoria recentă şi a avertizat că va urma o perioadă şi mai grea. “Tumultul financiar global se agravează, iar scăderea economiei devine adâncă. Presiunile inflaţioniste rămân la fel de mari în condiţiile în care preţul petrolului se menţine la un nivel ridicat. Toţi aceşti factori negativi au afectat China şi vor continua să o afecteze”, a afirmat Jiabao, citat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 57 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 17 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 26 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 32 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 23 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 39 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°