Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Brăila, festivalul de folk Chira Chiralina

Publicat in Jurnalul, miercuri 5 noiembrie 2008 ·

La sfârşitul acestei săptămâni, oraşul de pe Dunăre este pentru trei zile, capitala muzicii folk. Optsprezece concurenţi din întreaga ţară se vor întrece pentru a urca pe podiumul premianţilor şi câţiva importanţi artişti consacraţi vor avea recitaluri.

Aşa cum ne-a obişnuit de trei ani încoace, între 7 şi 9 noiembrie, Casa Tineretului din Brăila este gazda festivalului naţional de folk. Începând cu 2008 manifestarea capătă o identitate locală, fiind intitulat Chira Chiralina, după personajul cu acelaşi nume al marelui scriitor brăilean, Panait Istrati. Vineri şi sâmbătă, în prima parte a serii are loc concursul, la care s-au înscris peste 30 de candidaţi dar au mers mai departe doar 18, iar duminică, Gala Laureaţilor. Iată şi programul recitalurilor din acest an, atât de aşteptate de publicul brăilean. Vineri cântă Didina Curea, câştigătoarea trofeului din 2007, Ţapinarii şi Marius Baţu & Eugen Baboi, adică Poesis. După cum se ştie, anul trecut, Poesis a avut primul concert din România pe scena Casei Tineretului din Brăila, după revenirea lui Eugen în ţară. Seara de sâmbătă începe cu Maria Gheorghiu, continuă cu Pavel Stratan şi se încheie cu Victor Socaciu & Biroul Executiv. Iar duminică, după Gala Laureaţilor au recitaluri Ovidiu Mihăilescu, Daniel Iancu şi Vasile Şeicaru. Mai trebuie adăugat că festivalul va fi prezentat de Elena Andron şi Valentin Terente, actori ai Teatrului Maria Filotti. Iată ce spune Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila: "Evenimentele care se succed pe scena Casei Tineretului de mai bine de patru ani au readus Brăila pe harta culturală a României şi nu numai. Rigoarea, atenţia acordată calităţii tuturor celor care se petrec aici au făcut ca brăilenii să vină cu încredere şi artiştii de notorietate de cele mai diverse moduri de expresie, să se alăture iniţiativelor noastre, ale Consiliului Judeţean

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 36 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 52 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°